Dosarul deschis în urma incendiului din Constanța, preluat de Parchetul instanței supreme

Dosarul deschis în urma incendiului din Constanța, preluat de Parchetul instanței supreme
Publicat: 09/04/2014, 14:42
Actualizat: 01/02/2019, 22:14

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, la data de 8 aprilie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 325 Cod procedură penală, preluarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a cauzei privind incendiul produs în restaurantul Beirut din municipiul Constanța, soldat cu decesul a trei persoane și rănirea altora”, se arată în comunicatul PICCJ.

Conform sursei citate, considerentele care au stat la baza preluării dosarului de către procurorii Parchetului general, s-au bazat pe „caracterul complex al cauzei”, în condițiile în care pentru finalizarea cercetărilor este necesară „implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare”.

Trei tinere au murit și alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă noapte, în urma unui incendiu izbucnit într-un restaurant din centrul municipiului Constanța. Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcționau un pub și un cazino, a fost stins de pompieri după mai mult de cinci ore.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, focul a izbucnit la restaurantul Beirut din centrul Constanței, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate în toată clădirea în care se aflau câteva zeci de persoane. În imobilul respectiv mai funcționa un cazino, iar la etaj era amenajat un pub în care se defășura un concert rock.

În urma incendiului, trei tinere, angajate ale localului, au murit, iar alte patru persoane au suferit arsuri și intoxicații cu fum.

Una dintre tinerele decedate este cântăreața localului, Ioana Nicoleta Cengher (22 de ani), din Costinești. Ea absolvise Școala Populară de Artă, iar acum era studentă la Drept. Tânăra obținuse multe premii și distincții la concursurile muzicale din țară și participase la numeroase festivaluri.

Celelalte două tinere care au murit în tragedia de la Constanța erau dansatoare. Nicoleta Vasilițeanu avea 23 de ani și era din Constanța, iar Mihaela Tucă avea 24 de ani și era din Mangalia.

De asemenea, în incendiu au fost rănite patru persoane – Nicoleta Buirencu, o dansatoare de 19 ani, care a fost transportată la un spital din București, un bărbat de 40 de ani, Adrian Roman, care s-a intoxicat cu fum și este internat la Spitalul Județean Constanța și două persoane care au fost transportate la spitalul din Constanța, dar în cazul lor nu a fost necesară internarea. Nicoleta Buirencu este studentă la Științe Economice, în Constanța.

Trupurile celor trei fete decedate au fost găsite carbonizate.

Focul a distrus complet restaurantul și a provocat avarii mari cazinoului și pub-ului aflat la etaj. Clădirea cu două etaje, în care funcționau restaurantul, un club rock și un cazinou, este construită în perioada 1925 – 1926, având planșee și mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagat foarte repede.

Proprietarul restaurantului Beirut este George Karam și deține localul prin intermediul societății Middle East Parteners SRL. De asemenea, Karam se ocupă și de alte firme, o parte dintre acestea fiind însă radiate.

Comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, Viorel Jianu, a declarat, marți, jurnaliștilor că nu există autorizație pentru securitatea la incendiu pentru niciuna din cele trei firme care își desfășoară activitatea în clădirea unde se afla și restaurantul Beirut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, reprezentanții Primăriei Constanța au spus că firma care deține restaurantul nu-și reînnoise autorizația de funcționare. Ei au precizat că societatea a avut anul trecut autorizație, iar termenul legal pentru reînnoirea acesteia a fost 31 martie.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Jocurile Olimpice de la Paris, păzite de cea mai mare tabără militară din Europa de...
×